În ultima zi de iarnă, o descriere a acestui anotimp fermecat:
Afară albinele albe roiesc de două zile fără încetare.Viscolul suflă puternic,ca un duh turbat.Pomii,ca nişte flori uriaşe,se clatină la suflarea duhului.Peste drum şi peste case se aşterne cu repezeală pătura albă şi pufoasă,care creşte văzând cu ochii.
Vrăbiuţele ciripesc cu îngrijorare,ascunse în crengile bradului celui veşnic verde. Acesta le apără de viscol, cu toate că ramurile sale maiestuoase sunt încărcate de nea. Drumul seamănă cu un râu alb,care încearcă să acopere gardurile şi casele.Soarele rotund şi palid priveşte cu îngrijorare şi uimire ce se întâmplă pe pământ,ascuns după perdeaua groasă de nori încărcaţi de nea. Cerul şi-a schimbat culoarea în alb,vrând parcă să se confunde cu pătura albă de pe pământ.Drumul e pustiu,nimeni şi nimic nu încearcă să tulbure stăpânirea iernii.
Minunata iarnă domneşte netulburată peste întreaga ţară!
Corneliu Grăjdan
