Ne amintim de Eminescu

 

      Astăzi, 15 ianuarie 2012, se împlinesc 162 de ani de la naşterea celei mai cunoscute voci din poezia românească: Mihai Eminescu.Oare cum o fi fost  ziua aceea în care pe cerul  poeziei româneşti a răsărit Luceafărul? Ce au simţit teii şi lacul cel albastru, luna şi stelele? Au simţit ele, oare, clipa mare pe care o trăiau?                                                                                                                                                       

                                              Casa de la Ipoteşti (interior)

  Eminescu suntem noi. Nu există român care să nu ştie măcar un vers din vasta lui poezie. “Luceafărul poeziei româneşti”, cum este numit, a reuşit , în prea puţini ani (1850-1889), să-şi pună amprenta pe întreaga poezie românească şi să-i aducă claritate, melodicitate, profunzime, valoare. Chiar dacă ne despart atâţia ani de ziua mare a naşterii poetului, Eminescu trăieşte şi este şi azi cu noi.    
 Cum era Eminescu? Iată ce spun contemporanii :

“Eminescu? Era o frumuseţe! O figură clasică încadrată de nişte plete mari negre: o frunte înaltă şi senină, nişte ochi mari - la aceste ferestre ale sufletului se vedea că cineva este înăuntru;un zămbet blând şi adânc melancolic. Avea aerul unui sfânt coborât dintr-o veche icoană, un copil predestinat durerii, pe chipul căruia se vedea scrisul unor chinuri viitoare.”                                                                    I.L. Caragiale

“Adevărul e că el era un om care trăieşte mai mult pentru alţii decât pentru sine, vede toate cele ce se petrec în jurul lui, judecă drept, se bucură de cele bune şi stăruie cu îndărătnicie pentru înlăturarea celor rele, deci nu numai poet şi cugetător cu vederi bine lămurite, ci totodată şi om de acţiune înzestrat cu simţ practic, care ştie să-şi aleagă mijloacele şi e totdeauna gata să înfrunte greutăţile de orişice fel.”                                                 Ioan Slavici

                                                   Casa de la Ipoteşti

Iată ce spun cei care n-au avut norocul să-l cunoască decât prin versurile sale:

            „Arghezi povestea – îşi aminteşte Nichita Stănescu într-un interviu, în 1977 – că fiind copil l-a văzut (pe Eminescu )  pe Calea Victoriei trecînd în absentă visare. Arghezi era copil şi ce face un copil? Un copil se uită cu ochii lui de copil, curioşi, în ochii tuturor. Tînăr fiind, m-am uitat cu ochii curioşi şi înfioraţi de emoţie în ochii ascuţiţi de inteligenţă şi de sarcasm ai lui Arghezi. Iată cît e de apropiat Eminescu de noi! Ochii mei s-au uitat în ochii lui Arghezi, care s-au uitat în ochii lui Eminescu” 

"cât timp va mai exista, undeva prin lume, un singur exemplar din poeziile lui Eminescu, identitatea neamului nostru e salvată.”                                                    Mircea Eliade

„Mihai Eminescu este cel care ne-a pus în conştiinţă sămânţa limbii naţionale şi de la care toţi ne tragem” , „...noi poeţii toţi ne tragem din Eminescu”, „Fără Eminescu noi cei care bâlbâim miraculoasa vorbire poetică am fi fost nişte muţi”                                                     Nichita  Stănescu

Şi iată ce spune Eminescu despre sine:

Mai am un singur dor:
În liniştea serii
Să mă lăsaţi să mor
La marginea mării;

Să-mi fie somnul lin
Şi codrul aproape,
Pe-ntinsele ape
Să am un cer senin.

Nu-mi trebuie flamuri,
Nu voi sicriu bogat,
Ci-mi împletiţi un pat
Din tinere ramuri.

Şi nime-n urma mea
Nu-mi plângă la creştet,
Doar toamna glas să dea
Frunzişului veşted.

Pe când cu zgomot cad
Izvoarele-ntruna,
Alunece luna
Prin vârfuri lungi de brad.

Pătrunză talanga
Al serii rece vânt,
Deasupră-mi teiul sfânt
Să-şi scuture creanga.

Cum n-oi mai fi pribeag
De-atunci înainte,
M-or troieni cu drag
Aduceri aminte.

Luceferi, ce răsar
Din umbră de cetini,
Fiindu-mi prieteni,
O să-mi zâmbească iar.

Va geme de patemi
Al mării aspru cânt...
Ci eu voi fi pământ
În singurătate-mi.

                                    (Mai am un singur dor)

                                               Lacul de lângă Ipoteşti, atât de drag lui Eminescu

Mesajul lui Eminescu pentru voi, copiii:
 

“Citeşte! Citind mereu, creierul tău va deveni un laborator de idei şi imagini, din care vei întocmi înţelesul şi filosofia vieţii”.

 Ştiai că:  

• a fost foarte ataşat de profesorul său de limbă română, Aron Pumnul?
• prima poezie publicată (în revista "Familia" în 1866) este "De-aş avea"?
•  a fost copist şi sufleor la Teatrul Naţional din Bucureşti, ocazie cu care  l-a cunoscut  pe Ion Luca Caragiale?
• între Mihai Eminescu şi Ion Creangă a existat o strânsă prietenie?
• în timpul vieţii, Mihai Eminescu a publicat un singur volum, intitulat "Poesii"(1883) şi îngrijit de criticul literar Titu Maiorescu?
• în 2010 ziua de naştere a marelui poet a fost decretată Ziua Culturii Naţionale? 

Mihai Eminescu - Peste vârfuri  (recită Ştefan Ciubotăraşu)